Trupurile celor patru salvatori care şi-au pierdut viaţa în incidentul aviatic sunt pregătite să fie transportate în România după ce noaptea trecută au fost făcute autopsiile la Chişinău, potrivit mediafax.ro.
„Azi-noapte, la ora 12, trupurile au fost duse la autopsie la Chişinău.Acum sunt pregătite să fie transportate în orice moment la Iaşi sau Bucureşti, oriunde se va decide”, a declarat, vineri, Mihail Harabagiu, şeful Departamentului pentru Situaţii Excepţionale din Republica Moldova.
Secretarul de stat din MAI Raed Arafat a ajuns vineri dimineaţă, puţin după ora 08.30, alături de specialişti români în aviaţie, dar şi criminalişti din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, în Republica Moldova, la locul în care joi elicopterul SMURD s-a prăbuşit.
Vineri dimineaţă, cercetarea la faţa locului va fi reluată de echipe comune de specialişti români şi moldoveni. În Republica Moldova a fost trimis şi un laborator criminalistic dotat cu tehnică necesară pentru cercetarea unui astfel de eveniment şi cu Unitatea Mobilă pentru Identificarea Victimelor Dezastrelor, informa încă de joi Ministerul Afacerilor Interne.
Unitatea Mobilă pentru Identificarea Victimelor Dezastrelor este dotată, printre altele, cu echipamente de fixarea fotografică şi video, de măsurare, de iluminare perimetrală, sistem informatic de reconstituire 3D, materiale de fixare şi marcare a probelor.